Mai ales de 1 iunie, fiecare copil merită să simtă tot sprijinul de care are nevoie. Bursele Genesis Property se alătură acestei misiuni universale cu cea de-a treia bursă, care a ajuns la Livia.
Este elevă în clasa a XI-a la o școală profesională, profil cofetar-patiser. Patiseria este mai mult decât o meserie pentru ea, este spațiul ei de creație. Coincidență că vorbim despre ea de Ziua Copilului? 🙂
Deși provine dintr-o familie cu venituri reduse, părinții ei o susțin și investesc în ore de canto pentru ea. Pe lângă asta, ceilalți trei frați merg și ei la activități sportive.
O artistă desăvârșită, Livia este pasionată de folclor și muzică populară. Participă la concursuri și festivaluri unde câștigă deja premii. Își dorește să participe mai des la astfel de evenimente, dar situația financiară o împiedică. Și-ar dori să folosească bursa primită prin parteneriatul Genesis Property cu SOS Satele Copiilor Romania
pentru achiziționarea unui costum popular autentic.